Câte persoane au participat la protestul de la Universitate față de construirea unei moschei la București

Câte persoane au participat la protestul de la Universitate față de construirea unei moschei la București
Publicat: 20/07/2015, 21:28

Protestatarii, predominant tineri, unii îmbrăcați în ii, s-au adunat în zona statuilor, fluturând steaguri naționale și purtând pancarte cu mesajul „Nu vrem mega-moschee în București”. Pe alte bannere era înfățișat premierul Victor Ponta cu barbă și scufie de imam sau cu un turban, mesajele fiind „Mându doar în timpul campaniei” și „Ponta-turcitu, plagiator și corupt”.

Printre manifestanți s-au numărat și mai mulți membri ai organizației Noua Dreaptă.

Liderii manifestației au enumerat, la portavoce, revendicările protestatarilor: „nu vrem o mega-moschee în Capitala României”, „vrem în schimb o dezbatere publică serioasă pe această temă”, „cerem Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanță de urgență prin care terenul în suprafață de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului”, „dacă Guvernul nu binevoiește să abroge HG 372/2015, vrem ca bucureștenii să se poată măcar exprima cât se poate de democratic în cadrul unui referendul local daca sunt sau nu de acord cu construirea acestei moschei”, „cerem Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare și să nu emită autorizația de construire pentru moschee”.

„Ei doresc de fapt un trofeu în capitala noastră. Credeți că vor veni din toate cartierele Bucureștiului sau din toate orașele țării la mega-moschee?. (…) Nu trebuie să permitem construirea acestui cal troian în centrul Bucureștiului”, au mai spus cei care au luat cuvântul la portavoce.

Alături de ei, manifestanții au strigat „Neamul românesc nu e pașalâc turcesc”, „România, țară ortodoxă” și i-au huiduit pe Victor Ponta și pe „pastorul adventist Gâdea”, pentru că „prezintă sondaje mincinoase”.

Printre protestatari, un preot ortodox, îmbrăcat într-o ie legată cu un brâu tricolor, a spus că nu e de acord cu construirea moscheii pentru că „bugetul actual al României nu permite o asemenea construcție” și „în momentul acesta ar fi mult mai utile școli sau spitale”.

„Despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului se discută de mai bine de 100 de ani și era cumva firesc ca o țară majoritar ortodoxă să aibă în final această catedrală”, a completat părintele Onufrie.

Un alt bărbat aflat la protest, Mircea Radea, care s-a recomandat drept istoric, a spus că „mega-moscheea” ar reprezenta un simbol pentru lumea musulmană, care și-ar „adjudeca un teritoriu”, dar n-are nimic împotriva turcilor sau tătarilor care locuiesc deja în România și care deja au în Bucureși o moschee, fără ca nimeni să se fi opus.

Practic, a continuat el, construcția noii moschei ar putea crea un precedent și pentru comunitățile de alte religii, „care ar putea veni în România să pretindă același lucru, iar asta ar duce în timp la pierderea identității naționale”.

Un alt participant la manifestație, care s-a recomandat drept avocat, a anunțat că va ataca o eventuală autorizație emisă de primărie pentru construcția moscheii.

La finalul protestului, participanții au spus „Tatăl nostru” și s-au împrăștiat scandând „România!”.

Muftiatul Musulman Cultural a primit, la sfârșitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern, un teren de 11.000 de metri pătrați pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni în București, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Fondurile pentru construcție vor fi asigurate de statul turc. Singura condiție pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcție a moscheii să înceapă în trei ani.

Fostul șef al statului Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur și la adresa liderului comunității musulmanilor din România, dar și a președintelui Recep Erodgan. Băsescu a susținut de mai multe ori că o astfel de inițiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securității naționale, reproșându-le responsabililor de la București că nu evaluează implicațiile acestui demers. „Probabil nu reușiți să vă imaginați o stație de metrou din București în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligența nu va ajută să vă imaginați tineri romîni eșuați în viață convertiți la islamism și trimiși în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan și reveniți în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul șef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, șeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a afirmat că proiectul este unul pașnic și că nu înțelege de ce s-a transformat „într-o polemică politică”. Acesta s-a declarat dezamăgit de afirmațiile lui Traian Băsescu, susținând că fostul șef al statului știa din vremea de când era în funcție „de acest acord între statul turc și statul român pentru construirea unei moschei”. Muftiul afirmă că de 10 ani de când conduce comunitatea turco – tătară se discută despre construirea unei moschei în București.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, dintre aceștia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România se află la Constanța, de altfel majoritatea musulmanilor din țară sunt localizați în Dobrogea.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...